De la implementare la sustenabilitate în cifre
Astfel, pe parcursul celor peste 3 ani în care am fost alături de parteneri, comunități educaționale, experți și copii, am reușit să împărtășim informații, să dezbatem, analizăm și lucrăm cu nu mai puțin de 965 de copii dintre care 519 băieți și 446 fete. Dintre cei 366 de copii care au absolvit ciclul gimnazial (clasa a VIII-a), 342 și-au continuat educația în clasa a IX-a, la licee tehnice sau teoretice, un procent de 93,44% făcând, deci, tranziția la învățământul secundar superior (ISCED 3).
310 cadre didactice au fost instruite și formate dintre care 261 pentru a lucra cu copii și tineri cu risc de părăsire timpurie a școlii și 49 pentru a lucra cu copii și tineri cu CES.
S-a interacționat și lucrat cu 259 de părinți dintre care 199 ai unor copii și tineri cu risc de părăsire timpurie a școlii și 60 ai unor copii și tineri cu CES.
Toate cele 11 școli participante la proiectul nostru, inspectoratul școlar din județul Neamț și toți partenerii au beneficat și continuă să beneficieze de cunoștințele dobândite în cadrul parteneriatului bilateral dezvoltat la nivelul proiectului. Atât cei 12 români participanți la schimburile de experiență din Norvegia, cât și restul cadrelor didactice cărora li s-au împărtășit și propus spre utilizare metodele abordate, continuă să le aplice cu clasele cu care interacționează permanent din școlile participante la proiect și nu numai.
Toate metodele dezvoltate și utilizate la nivel de proiect vor continua să fie aplicate pe toată perioada de sustenabilitate ce urmează. Vom reveni cu imagini și detalii pe parcursul acestei perioade.


3 Comments
Heard good things about 222betloginapp. Downloaded and used the login and it worked just fine. Check the app out for yourself: 222betloginapp
Asinoinbet’s got a decent vibe going on. Little bit of everything, from sports bets to casino games. I’m mainly a slots guy but their sportsbook looked pretty comprehensive. A little more clarity on the bonus requirements would be helpful. Give it a look for yourself: asinoinbet.
Alright, let’s talk 5sbetvip. They tout themselves as VIP, and while the game selection is decent, I’m not sure I felt the VIP treatment on my first go-around. Worth exploring but temper your expectations. Do your research first with 5sbetvip.